Voi face orice este nevoie pentru a oferi copilului meu o viață mai bună
A mers în Bogota, Columbia pentru a-și petrece concediul. Dacă ai fi întrebat-o acum cinci ani, dacă și-ar fi imaginat că într-o zi va merge acolo în concediu, răspunsul ei ar fi fost unul negativ. Încă o dată, viața te ia pe neașteptate și e plină de surprize. A mers acolo cu un motiv frumos și nu va regreta niciodată acest lucru. A fost, în general, o experiență uimitoare.
Ea a experimentat pe pielea ei ce înseamnă să fii imigrant într-o țară care nu e a ta. Uneori, poți simți respingerea celorlalți. Acum, a avut șansa să aibă o perspectivă despre ceea ce înseamnă viața de cealaltă parte a lumii și să afle mai multe despre procesul de imigrație care era actual în creștere. Ceea ce a văzut acolo nu a fost nici măcar un sfert din ceea ce se întâmplă cu adevărat pe străzi și nici măcar jumătate din ceea ce media vrea să arate.
În timpul petrecut acolo, ea nu a vrut să fie văzută ca fiind o turistă. A vrut să se piardă în oraș, a vrut să se amestece printre oameni și să le simtă cultura și viața, să le mănânce mâncarea și să împărtășească obiceiurile. Pentru câteva zile și-a dorit să fie, sau cel puțin să încerce, să fie ca și o persoană de acolo și să vadă ceea ce ei văd, și să simtă ceea ce ei simt zi de zi.
În unele zile, ea a simțit mai mult decât ar putea face față iar în altele, a văzut mai mult decât și-ar fi dorit.
Ea a descoperit cu trecerea zilelor că orașul era împărțit în două părți: nord și sud. A avea o adresă în partea săracă-medie a orașului ar putea însemna excluderea din procesul de recrutare pentru un loc de muncă. Imaginați-vă acest lucru: o adresă îți poate schimba viitorul; o adresă poate decide dacă ești acceptat sau nu. Cât de nedrept e asta?
Ea a descoperit cu trecerea zilelor că dacă te afli la aeroport, doar spunând la ce adresă dorești să mergi, șoferul poate decide dacă vrea să te ia sau nu. Dacă locuiești în partea săracă-medie a orașului, riști să fii dat afară din taxi sau să fii imediat judecat. Ai fi fost dat afară în cel mai frumos mod posibil, dar chiar și așa erai practic dat afară.
Ea a descoperit cu trecerea zilelor că nu trebuie să conduci cu fereastra deschisă și să ai geanta lângă tine unde poate fi văzută cu ușurință. Există riscul de a fi jefuit în timp ce conduceți.
Ea a descoperit cu trecerea zilelor că nu trebuie să porți bijuterii sau să ai mulți bani la tine. Riscai să fii jefuit în fiecare clipă.
Pe perioada cât a stat acolo a folosit mult mijloacele de transport în comun. Încerca să aibă rutina unei persoane care depinde de mijloacele de transport în comun. În fiecare zi, la fiecare oră și la fiecare colț, era normal să vadă cum imigranți și, de asemenea, localnici, încercau să câștige bani, niște bani decenți, prin vânzarea a niște lucruri utile prin autobuze și pe străzi cu speranța de a câștiga un ban în plus.
Erau oameni care nu furau, erau oameni care nu doreau bani gratis, erau oameni care doreau cu adevărat să lucreze cu demnitate pentru banii câștigați, iar asta era singura lor șansă deocamdată.
Într-o seară se urcă în autobuz o fată, nu mai în vârstă de douăzeci și cinci de ani, cu fetița ei care avea aproape 6 ani. Cerea ajutor, ceva bănuți, dar nu gratis. Cu fetița ei în brațe, oferea bomboane fiecărei persoane care îi dădea câte ceva. Își spunea povestea. Povestea ei care a adus-o acolo din Venezuela, dorința ei de a avea un viitor mai bun nu pentru ea însăși, ci pentru fiica ei micuță.
Aproape în lacrimi își împărtășea sufletul făcut bucăți de nevoi și neajunsuri, unor necunoscuți, cu speranța că va putea câștiga destui bani pentru a avea încă o noapte un acoperiș deasupra capului fiicei sale. Îi puteai auzi vocea tremurândă, îi puteai vedea mândria rănită, îi puteai simți tristețea și neputința.
Va părăsi Bogota și va reveni la viața ei de confort în câteva zile. Avea un acoperiș asupra capului și avea un loc ce îl putea numi: casă iar întotdeauna a avut o farfurie cu mâncare în față. Acea mamă în schimb, va rămâne acolo și va continua să lupte pentru fiica ei. Acea mamă va continua să meargă din autobuz în autobuz, din metrou în metrou, oferind dulciuri oamenilor ce li se vor face milă de ea și îi vor oferi cel puțin câteva monede. Mama respectivă va face tot ce îi stă în putință pentru a asigura un viitor mai bun copilului ei și va continua să lupte, pentru că în urmă nu mai este nimic la care să se poată întoarce.”
Sunt aici chiar acum, în același colț aglomerat al orașului, în aceeași cafenea. De ce am scris despre acest subiect? Îmi cunosc propriul motiv iar toți cei ce citesc această poveste își vor găsi propria conexiune legată de subiectul – imigrație.
Într-o societate în care, în funcție de adresa care o ai, poți fi respins imediat în atât de multe feluri și în atât de multe aspecte.
Într-o societate în care oamenii doresc să lucreze și nu li se oferă nicio posibilitate.
Într-o societate în care sistemul nu este cu tine, ci împotriva ta.
Într-o societate în care în propria țară nu ai niciun viitor și ești oblig de circumstanțe să împachetezi cel mai ușor rucsac și să mergi pe parcursul a zile întregi, sub soarele fierbinte și pe drumuri periculoase, cu copilul în brațe și în cele din urmă, când ai ajuns în cealaltă țară, ești respins iar singurul lucru pe care ți-l dorești este să-ți câștigi banii într-un mod decent, dar totul este împotriva ta.
Unde se întâmplă toate aceste lucruri, ne întrebăm în continuare de ce oamenii bogați devin din ce în ce mai bogați și de ce oamenii săraci devin din ce în ce mai săraci?
Puțin știu despre întreaga situație, este doar o poveste într-un milion. Dar un lucru știu sigur: suntem fericiți și nu suntem conștienți!
Care este poveste ta?
Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-24/
Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-24/