Începuturile sunt întotdeauna frumoase, nu-i așa?

După o vară frumoasă petrecută împreună, timp în care i-a întâlnit prietenii, sau distrat, sau cunoscut unul pe celălalt, ea a fost nevoită să se întoarcă și își continue studiile. Poate a fost doar a iubire de vară.

Amândoi au continuat cu viața lor, departe unul de celălalt, ca și cum nimic nu s-a întâmplat și fără niciun fel de legătură. Două țări diferite, două moduri de viață diferite, planuri și așteptări diferite, totul diferit. Cine știe dacă o să aibă șansa să se mai întâlnească vreodată.

După ce și-a terminat studiile, un an mai târziu, ea a decis să se mute în străinătate pentru a putea fi alături de familia ei. Cu doar câteva zile înainte de plecare, el a contactat-o ​​și s-a oferit să vină să o ia de la aeroport. Ea a acceptat. A crezut că e un gest frumos din partea lui ca și amici, ca și două persoane ce la un moment dat în viață s-au întâlnit și au avut parte de momente frumoase împreună. Pe drumul de la aeroport spre casă s-au oprit pentru o scurtă pauză și când se îndreptau spre mașină, el a oprit-o, s-au uitat unul în ochii celuilalt și s-au sărutat.

Din acel moment au rămas împreună și au început să construiască o frumoasă și fericită relație. Însă era cu adevărat fericire?

O mulțime de amintiri frumoase. Însă așteaptă . . .

Timpul trece și a fi îndrăgostit nu durează la nesfârșit, și a iubi pe cineva uneori, pur și simplu, nu este suficient. Era fericită sau cel puțin așa credea.

Aceasta era normalitatea ei; nu putea compara cu alte relații deoarece nu mai avusese. Era atât de tânără și de neexperimentată, și naivă.

Pentru ea era normal să aibă o rutină obositoare și să se concentreze pe job, pe afacerea lor. Era normal să-și vedă prietenii doar în weekend, iar asta când nu era epuizată psihic și fizic din cauza stresului de la job. A considerat normal să pună o oarecare distanță între ea și familia ei, pentru că încercau să o avertizeze să fie atentă cu tot ce se întâmpla pentru că nu avea să se termine bine. Își doreau ca ea să fie fericită. Era normal ca ea să fie cea responsabilă de casă, să nu aibă suficient timp pentru viața de cuplu, deoarece munca absorbea toată energia și timpul ei. Psihic nu era bine, poate nici fizic.

Ar fi trebuit să pună capăt atunci când a început să observe că nu mai ieșeau împreună, ar fi trebuit să i se pară dubios. Dar a vrut să-i ofere libertate ca el să se bucure de timp liber cu prietenii lui. Dar el avea să prefere mereu compania prietenilor lui care erau singuri și fără obligații, și nu o invita niciodată să meargă cu el. Ea rămânea acasă.

Ar fi trebuit să pună capăt atunci când a început să observe că își ascundea mereu telefonul ori de câte ori primea un mesaj. Ar fi trebuit să aibă curajul să-i ceară explicații pentru ceea ce se întâmpla.

Nu voia să fie neîncrezătoare. Își dorea să-l creadă atunci când spunea că totul este în regulă. Credea că are paranoia din cauza stresului de la job și a tuturor facturilor neplătite.

Ar fi trebuit să pună capăt atunci când a început să vadă fotografii de la petreceri pe social media, împreună cu alte fete, destul de apropiați. Ar fi trebuit să își dea seama că nu era bine. Nu voia să-l confrunte; încă nu era pregătită pentru a auzi adevărul. Poate acesta era motivul. Voia cu tărie să creadă că este un bărbat destul de matur încât să fie conștient de ceea ce face și că era responsabil. Voia să fie o fată pozitivă (era încă o copilă) și spera că el nu va îndrăzni să depășească limitele. Ea nu ar fi fost niciodată capabilă să-i facă asta, să fie cu o altă persoană în timp ce se era într-o relație, așa că, naivă fiind ea a crezut că nici el nu era în stare.

Ar fi trebuit să pună capăt atunci când prietenii și familia ei au început să o avertizeze din ce în ce mai des. Ei erau îngrijorați. Ar fi trebuit să aibă suficient curaj pentru a vorbi cu el și a-l confrunta cu toate lucrurile suspicioase pe care le observa în comportamentul și acțiunile sale. Nu voia să accepte că toți ceilalți ar putea avea dreptate și odată rostite cu voce tare, toate temerile sale, toate coșmarurile și gândurile rele ar putea deveni realitate.

Ar fi trebuit să pună capăt atunci când a încetat să-i facă complimente, ar fi trebuit să-și dea seama că nu mai există iubire și era adevărat; nu mai exista iubire. Ea își pierduse iubirea de sine și a început să se învinovățească pentru tot ceea ce se întâmpla.

În acel moment, ar fi trebuit să ia o decizie, chiar dacă ar fi fost extrem de greu să accepte că s-a înșelat în tot acest timp. Se conformase cu atât de multe lucruri, păstrase tăcerea pentru prea mult timp. Toate aceste nu au fost deloc ușoare, așa că în loc să-l învinovățească pe el, a început să creadă că toate acestea s-au întâmplat doar din vina ei.

Ar fi trebuit să pună capăt atunci când s-a trezit în mijlocul nopții și nu reușea să respire regulat din cauza stresului, iar el nu era lângă ea.

Ar fi trebuit să pună capăt atunci când a observat că îl va suna să vină acasă de la petrecere și să o ducă la spital iar el va ajunge o oră mai târziu. Atunci ea ar fi trebuit să plece și să nu se uite niciodată în urmă.

Ar fi trebuit să pună capăt atunci în momentul în care el ar ajunge acasă și ar merge direct în dormitor, fără ca măcar să se uite dacă ea se simțea bine, ea dormind pe canapea. A fost picătura ce a umplut paharul. Seara aceea o va marca pentru totdeauna. O amintire pe care nu o uita niciodată și din care va învăța o lecție destul de grea. Dar va realiza toate acestea în cele din urmă. Însă câțiva ani mai târziu.

În acel moment, ea avea o voință și o încăpățânare incredibilă de a face ca relația lor să meargă. După ce au trecut atâția ani ea nu a vrut să renunțe așa ușor. Să renunțe la el, la relația lor, la casa lor, la afacerea lor, la întreaga viață pe care a construise până atunci. A investit prea mult iar ego-ul ei, mândria erau mai presus decât iubirea de sine, decât sănătatea ei. Îi era extrem de greu sa accepte că nu mai era fericită în acea relație, nu era sănătos, oferea prea mult și primea prea puțin în schimb.  

Până când într-o zi, când va găsi dovezile, toate conversațiile, toate mesajele, toate fotografiile și va fi capabilă să vadă cu proprii ei ochi că era adevărat tot ceea ce bănuia. Dar, până când va descoperi toate acestea și va lua decizia grea de a se despărți de el și de a se pune pe ea însuși pe primul loc, vor mai trece câțiva ani, iar aceasta va fi o altă poveste.  

Nu fi laș și nu rămâne într-o relație care nu e sănătoasă!

Sunt aici, acum, amintindu-mi toate acestea și privind spre trecut nu aș schimba nimic.

Te întrebi de ce, desigur! Toate aceste experiențe m-au făcut să fiu persoana care sunt astăzi. Și sunt incredibil de fericită de felul în care sunt acum. Am învățat atât de multe și încerc să nu repet greșelile.

În acel moment am crezut că este bine ceea fac. După ce am lăsat totul în urmă am avut nevoie de câțiva ani pentru a începe să mă iubesc și a accepta așa cum sunt. Și încă mă aflu în acest proces. Cred că acest proces de iubire și respect de sine nu ar trebui să se termine niciodată.

Mi-am dat seama că a fi într-o relație, una fericită și sănătoasă, e un cadou de la viață, o fericire în plus, însă nu e o necesitate. Tu ești responsabil pentru propria fericire.

Împărtășesc această poveste cu tine. Am fost nevoită să caut profund în interiorul meu pentru a găsi cuvintele potrivite și a descrie versiunea mea, fără să rănesc pe nimeni și cu tot respectul față de cealaltă persoană.

Vă identificați cu vreuna dintre situațiile descrise aici? Care e povestea ta?

Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-2/

Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-2/