Prietenii vin, prietenii pleacă iar doar unii dintre ei rămân . . .

Patru ani petrecuți în același liceu. Patru ani petrecuți cu aceiași oameni. Ani în care au trăit momente frumoase, au trăit povești, începutul poveștilor de dragoste proprii și poveștile de dragoste a celorlalte, sfârșitul poveștilor de dragoste, au mers la petreceri, și-au destăinuit totul ca orice alt adolescent de vârsta lor. Ea a împărtășit atât de mult cu ele încât acest grup micuț,  format de alte patru fete au devenit așa de apropiate, încât după un timp, au fost ca și o familie pentru ea, o familie ce a ales ea însăși.

Începând cu primul an, ea era încă prudentă pentru că nu cunoștea pe nimeni, însă în al doilea an, aveau să iasă împreună aproape în fiecare weekend și vor avea șansa să creeze amintiri frumoase.

Fiecare dintre ele cu drama ei personală, caracteristică adolescenței, ce se îndrăgostește de persoana greșită și când își dă seama de acest lucru, are impresia că lumea se sfârșește acolo, pe loc. Spunând câte o minciunică părinților, astfel încât să aibă ocazia de a ieși cât mai mult, chiulind de la școală din când în când și stând la povești. Ce adolescent nu a făcut asta vreodată?

Locuia cu una dintre surorile ei la acea vreme. Desigur, ea se comporta ca și un părinte față de ea, controlând mereu unde era și ce făcea. Asigurându-se că își face temele, că nu lipsește de la școală și având grijă să nu se bage în necazuri. A făcut tot ce i-a stat în putință. Și chiar dacă la acea vreme, ea era destul de rebelă și nu își înțelegea sora și  nici comportamentul ei, acum realizează postura ce sora ei o avea. Avea o responsabilitate imensă. Chiar dacă ea era genul de persoană care avea note bune, fără a avea nevoie să dedice mult timp învățatului.

Și cei patru ani trecuseră deja și fiecare a urmat un alt drum în viață. După ce au petrecut atât de mult timp împreună, căile lor s-au separat. Ea s-a mutat în Spania, alta dintre ele în Italia, iar restul au mers fiecare la diferite facultăți în orașe diferite.

Ajunsă în Spania și a se trezi brusc fără prieteni a fost extrem de greu pentru ea. A fi obligată de situație să te maturizezi într-un timp așa de scurt. La început își spunea ei însăși că nu va avea nevoie de prieteni noi, deoarece majoritatea timpului însemna doar a fi la serviciu. Dar ce înseamnă viața asta fără prieteni? Ce faci atunci când ești trist sau simți nevoia să vorbești cu cineva, să plângi pe umărul cuiva și să nu ai pe nimeni pe care poți suna?

Cu timpul va deveni mai puternică pe plan emoțional și se va descurca și fără, dar atunci încă era o copilă, departe de țara ei natală și departe de toți oamenii pe care îi cunoștea de o viață.

Cei mai buni prieteni ai ei, oamenii care au văzut-o zâmbind și plângând, dansând și râzând în hohote, fericită și tristă, au fost acolo la început, vorbeau în mod regulat, însă mai târziu, era doar o dată pe săptămână. După un timp, a devenit doar o dată pe lună, iar după, mai târziu era doar de sărbători și zile de naștere. Iar poveștile nu erau prea multe de spus, nu mai aveau atât de multe de împărtășit pentru că nu mai trăiau în același mediu. Săptămânile au trecut, au trecut și lunile, au trecut chiar și anii. Și ei i-a lipsit mult prezența lor. Și s-au maturizat, și s-au îndepărtat.

Cu trecerea timpului a reușit să întâlnească oameni noi și să înceapă să împărtășească lucruri și să se arate așa cum ea era. Este imposibil să nu cunoști oameni noi atunci când locuiești într-un oraș mic. Cu timpul, ea și-a dat seama că trebuie să fii atent când alegi ce persoane vrei să ai lângă tine, deoarece nu toată lumea este autentică, nu toți sunt dezinteresați. Ea observa câte prietenii se construiau pe baza minciunilor, câte relații se bazau pe minciuni, chiar și relația ei era o iluzie. Acest lucru va descoperi câțiva ani mai târziu.

Ea va descoperi cât de repede poate fi cineva cel mai bun prieten și cât de ușor se va termina acest lucru; cât de repede oamenii își vor schimba părerile despre cineva și cum astăzi poți vorbi rău despre o persoană și mâine să devii prieteni apropiați.

Un lucru ce va învăța, de asemenea, cu trecerea timpului este că, importantă nu este cantitatea, ci felul de oameni ce alegi să ai lângă tine, și dacă poți să te arăți exact așa cum ești, cu calități și defecte, și nu să fie nevoie să pretinzi a fi ceva sau cineva ce nu ești doar pentru a fi plăcut de ceilalți.

Dar când cineva e predestinat să fie în viața ta, chiar dacă un an, sau doi sau trei au trecut deja, acea persoană va fi încă acolo. Ea va avea șansa să meargă în vacanță și atunci când vezi acea persoană ce a format parte din viața ta într-un trecut atât de îndepărtat, însă este ca și cum ai fi din nou în liceu, este ca și cum ai fi din nou un copil fără griji, fără facturi de plătit și fără responsabilități.

Ei vor fi încă acolo, nu contează cât timp a trecut deja, chiar dacă au trecut până și nouă ani, în momentul când vezi acea persoană dragă ție este ca și cum ai călători în trecut: aceeași legătură, aceleași glume, aceeași nebunie și acea dragoste și respect reciproc.

Sunt acei prieteni care călătoresc mii de kilometri pentru a te putea vedea, sunt acele persoane care vor veni să te aștepte la aeroport. Sunt acele persoane care te vor ajuta cu valizele la miezul nopții, îți vor oferi casa și patul lor; dimineața își vor chema iubitul pentru a te conduce la gară. Sunt acei prieteni care vor aștepta nerăbdători să ajungi la ei acasă, cei care îți vor face cunoștință cu prietenii actuali și vor încerca să îți arate orașul lor, acei prieteni care vor ieși cu tine în oraș, chiar dacă au lucrat toată ziua și trebuie să lucreze și în ziua următoare, dar știu că ești acolo doar pentru un weekend și apreciază că ai venit la ei, acei prieteni care îți vor spune adevărul și nu doar lucrurile ce vrei să le auzi, acei prieteni care vor fi ei înșiși cu tine, chiar dacă uneori este cel mai greu lucru: SĂ FII TU ÎNSUȚI.

Sunt chiar aici acum, bucurându-mă de o noapte liniștită pe balcon. Am decis noaptea târzie pentru a scrie de data asta. Vecinii s-au dus deja să doarmă, așa că aud doar mașinile trecând și avioanele care sosesc și cele care decolează, și mă bucur de acest tip de liniște în miez de noapte.

Mi-am dat seama că, indiferent unde te duci, câte țări vei schimba, câți ani vor mai trece, oamenii care sunt predestinați să îi ai în viața ta, îi vei avea.

Și chiar dacă nu vorbești în fiecare zi, sau în fiecare săptămână, nici măcar în fiecare lună, dar ori de câte ori ai ocazia să vorbești cu ei sau să mergi să îi vizitezi, în acele momente poți fi tu însuți și ei pot fi ei înșiși și veți călători împreună prin intermediul amintirilor, la un trecut frumos pe care odată, demult la-ți împărtășit. Acei oameni vor avea mereu un locușor în inima ta.

Pentru tine cum a fost să păstrezi prieteniile la distanta?

Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-7/

Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-7/