Ar trebui fericirea să se simtă așa?

„A primit un mesaj de la o prietenă de-a ei că va veni să petreacă concediul lângă orașul în care ea locuia. În urmă cu câțiva ani lucraseră împreună și s-au înțeles întotdeauna bine. După ce s-a mutat din Germania, au păstrat legătura. Nu vorbeau atât de des, dar respectul și afecțiunea una pentru cealaltă au rămas după atâția ani.

După ce a terminat la serviciu, într-o seară de vineri, și-a făcut bagajele pentru un weekend și a mers să își viziteze prietena. A sosit seara târziu, dar au așteptat-o ​​să ia cina împreună. Erau o familie atât de drăguță: mama – prietena ei nebunatică, tatăl – un tip foarte drăguț, foarte respectuos și, un bebeluș frumos – atracția casei. Era un bebeluș dulce și ea s-a îndrăgostit imediat de el. Bebelușii sunt atât de inocenți, atât de puri, atât de fericiți cu lucruri mărunte și cu puțină atenție.

Au luat cina, au băut un pahar de vin având o priveliște minunată spre mare – locația a fost uimitoare și era mereu fericită să revadă oameni ce au format parte, odată nu demult, din trecutul ei. Își amintește că s-au distrat mult în timp ce lucrau împreună.

Își amintește o discuție pe care au avut-o cu privire la relația ei. Prietena ei era fericită cu el. Tipul era uimitor, nu putea cere mai mult. Avea o viață confortabilă, nu lipsea nimic, plecau în vacanță de fiecare dată când doreau, fără griji puteau să își plătească facturile la sfârșitul lunii. Singura problemă pe care o aveau era că, din cauza unui stil de viață extrem de stresant, din cauza serviciului, nu puteau fi intimi atât de mult pe cât și-ar fi dorit. Dorința de a fi unul cu celălalt, de a-l simți pe celălalt, a fost întotdeauna acolo, dar corpul nu funcționa în concordanță cu mintea.

Erau, mai mult sau mai puțin, încă la începutul relației lor, așa că, cu o bună comunicare și câteva vizite la terapeut, se poate rezolva orice problemă care ar putea apărea în calea fericirii lor ca și cuplu. S-au iubit și încă o fac. Acum au împreună un bebeluș frumos.

După o lungă conversație noaptea s-a încheiat și toți au mers la culcare. Se simțea binecuvântată pentru viața pe care a avut-o și pentru oamenii pe care i-a întâlnit pe parcurs. A doua zi, în timp ce se bucura de o zi însorită, prietena ei vine la ea și se duc să se plimbe împreună. Au început din nou să vorbească despre același subiect. Din păcate, nimic nu se schimbase.

Au încercat să găsească o soluție și au putut pentru o perioadă, rezultatul a fost bebelușul lor. Dar acum, viața lor sexuală era aproape inexistentă. Timpul pe care el îl petrecea la muncă i-a luat practic toată energia, și mintea a început să îi joace feste în așa fel încât să nu mai fie capabil să se bucure de acea parte din el. Ai putea spune că aproape a renunțat și s-a dat bătut iar prioritățile sale s-au schimbat complet acum. Alături de el, soția lui nu a mai putut să se bucure nici ea de asta.

În acea perioadă, când bebelușul era încă foarte mic, acele momente de afecțiune într-un cuplu, de dorință și plăcere, lipseau cu desăvârșire și parcă au fost puse într-un al doilea plan, de parcă au decis să îngroape acea parte din ei într-o cutie și să o pună undeva departe.

Cel mai surprinzător lucru pe care l-a auzit de la prietena ei a fost că ea considera că poate viața lor, ca și cuplu, era pr4edestinat să fie așa, să nu se bucure de această parte a lor, lua în considerare faptul că poate nu s-au născut cu scopul de a se bucura de viață în acest fel cu momente de intimitate.

Se putea observa că aproape renunțase. Se putea observa că ea căuta să accepte situația așa cum era. Se putea observa că ea căuta să explice, într-un mod rațional, ce se întâmplă și să fie pentru ea, acceptarea sorții sale. Se putea observa că nu mai căuta soluții și nu învinovățea pe nimeni pentru asta.

Se putea observa că își dorea cu tărie să creadă că dragostea pe care o simțea pentru el și pentru mica ei familie pe care o construiseră împreună, ca și sentiment, era mai puternică și mai intensă decât dorința de a arăta iubire într-un mod sexual, dragostea pe care o exprimi cu tot corpul tău, cu fiecare vibrație ce o simți atunci când ai sentimentul că aparții în totalitate celeilalte persoane și cealaltă persoană îți aparține în totalitate, cu trup și suflet, ție.”

Sunt aici chiar acum, punându-mă confortabilă și caut un loc cald într-un colț al camerei mele, deoarece toamna ajunge încet, zilele sunt mai scurte, iar nopțile sunt mai lungi și mult mai întunecate.

Și mă pierd între gândurile și ideile și părerile mele. Iubirea este puternică, fără nicio îndoială, iar atunci când suntem îndrăgostiți de o persoană și atunci când iubim pe cineva, suntem dispuși să trecem prin multe lucruri și să renunțăm la multe lucruri pentru a fi împreună cu acea persoană.

Am învățat cu timpul că a fi îndrăgostit și a iubi pe cineva sunt două lucruri diferite. A fi îndrăgostit, după propria mea definiție, este starea corpului tău de ca și cum ai fi drogat: totul este frumos, fiecare moment este fericire, fiecare moment este plăcere. Mintea nu are nimic de-a face acolo și tu doar vezi și simți lucrurile frumoase.

Iubind pe cineva, din nou, după propriul concept, este atunci când găsești un echilibru între inima și mintea ta și poți vedea clar lucrurile bune și cele rele și poți lua decizii bazate pe fapte și nu impulsiv așa cum ai tendința de a face când ești îndrăgostit.

Până la ce punct poți iubi pe cineva? Până unde poți sacrifica, părți din tine, pentru a fi alături de cealaltă persoană? Este iubirea mai puternică decât dorința? Suntem capabili să „omorâm” o parte din noi înșine, în opinia mea esențială, pentru a păstra stilul de viață, confortul pe care îl avem? Până unde suntem gata să ne păcălim mintea și să ne convingem că suntem fericiți chiar dacă nu ne simțim cu totul compleți? Și totuși, acel ceva, lipsește! Suntem capabili să iubim mai mult persoana care este lângă noi decât pe noi înșine?

De-a lungul vieții mele, am găsit răspunsul la toate aceste întrebări și, cu siguranță, viitorul mă va face să schimb modul în care gândesc, pentru că voi avea experiențe diferite decât cele din ​​trecutul meu, dar ceea ce cred cu tărie este că în dragoste e menit să faci anumite compromisuri dar nu este menit să ne sacrificăm pe noi înșine.

Aveți răspunsuri la aceste întrebări? Cum e povestea ta?

Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-16/

Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-16/