Inegalități în felul în care te comporți cu cineva
Era o zi ca oricare alta. Ea se îndrepta spre casă și s-a oprit pentru a cumpăra ceva pentru cină. Era destul de târziu și nu voia să gătească așa târziu noaptea. A ales un restaurant cu specific arăbesc pentru că e una dintre mâncărurile ei preferate și a dorit întotdeauna să încerce cum e mâncarea din acel restaurant. Acest lucru s-ar fi putut întâmpla în oricare alt restaurant. Este vorba doar de un exemplu.
A intrat și a comandat ce a dorit. În timp ce aștepta să se gătească, a observat că bucătarul pregătea un falafel, care, de obicei, nu era inclus în ceea ce ea comandase și, în momentul respectiv nu vedea niciun alt client în restaurant. Era o bucătărie deschisă, așa că puteai vedea cum se prepara mâncarea.
I s-a părut ciudat, însă nu era treaba ei. A așteptat mai puțin de zece minute și mâncarea a fost gata. Au împachetat totul, a mers să plătească, iar bucătarul i-a oferit un falafel cu humus, ca un gest de amabilitate.
Ea a acceptat fără să se gândească prea mult la asta. În drum spre casă, nu s-a putut abține să nu se întrebe: „Ar fi făcut bucătarul acel gest dacă altcineva ar fi fost în locul ei?” Probabil că da, pentru că personalul a fost foarte prietenos, sau probabil că nu.
De ce ea? De ce pentru ea? Nu este cea mai frumoasă persoană, este normală însă îi place să se aranjeze. Dar ce se întâmplă cu toate celelalte femei care nu au mijloacele sau timpul necesar pentru a o face?
Ce se întâmplă cu toate acele mame care nici măcar nu au timp să se dea dimineața cu ruj, deoarece copiii plâng deja, vrând să iasă imediat afară?
Ce se întâmplă cu toate acele mame care nu își pot permite să-și cumpere mici capricii, deoarece copiii și nevoile lor sunt mult mai importante?
Ce se întâmplă cu toate acele femei care sunt singurele ce au un venit, care aleargă să de la un job la altul, încât să aibă suficienți bani la sfârșitul lunii sau cel puțin la începutul ei?
Ce se întâmplă cu toate acele femei care au uitat pur și simplu cum să aibă grijă de ele, pentru că viața este mult prea grea uneori, iar asta nu mai este o prioritate?
Ce se întâmplă cu toate femeile care suferă de abuzuri din partea soțului și cărora le este interzis să folosească machiaj sau să se îmbrace frumos?
Ce se întâmplă cu toate acele bătrâne ce așteaptă să le vină ceasul să părăsească această lume pentru că nu mai au nimic și pe nimeni pentru care să trăiască?
Ce se întâmplă cu toate acele fete care merg la facultate și apoi aleargă la serviciu pentru că trebuie să își plătească taxele și nu au niciun ajutor de la nimeni?
Ce se întâmplă cu toate acele fete care au suferit un fel de accident și nu mai au părul așa frumos, sau o față drăguță, sau un corp atractiv?
Ce se întâmplă cu toate acele femei care, pur și simplu nu au avut noroc?
Ce se întâmplă cu toate acele fete care au probleme de sănătate sau nu găsesc puterea să slăbească sau poate suferă de o depresie pentru că trăim într-o societate care te judecă după felul în care arăți?
Ce se întâmplă cu toate femeile respective? Și bărbații pot fi în aceleași situații.
Trebuie doar să deschizi televizorul și vei vedea imediat ce este promovat acolo: plastic, fals, mai mult plastic și mai mult fals.
Trebuie doar să vă deschideți rețele de socializare și veți vedea imediat ce este promovat.
Trebuie doar să observi la ce se uită bărbații pe stradă atunci când ies la o plimbare.
Și asta poate fi și invers. Unele femei se concentrează doar pe aspectul fizic și asta este bine. Nimeni nu ar trebui să fie judecat pentru gusturi. Dar o cutie frumoasă nu înseamnă că păstrează în interior un cadou frumos.
Sunt aici chiar acum, bucurându-mă de aerul curat după ploaie și mă gândesc la acest lucru: inegalități sub toate formele, în toate modurile și în toate mediile.
Cu toții suntem frumoși în interior și pe exterior, dar societatea pune atât de multă presiune încât mulți dintre noi nu își pot găsi locul câteodată.
Cu toții simțim presiune la serviciu, cu toții simțim presiune la școală, chiar și cu familia și prietenii ne simțim apăsați uneori.
Mărimea potrivită pentru tine este mărimea fericirii tale: s-ar putea să fie o mărime mică, una medie, una mare sau una extra mare. Atâta timp cât sunteți fericit, încrezător și cel mai important, sănătos, cu modul în care arătați, asta este ceea ce contează cu adevărat.
Tot ce vedem în televiziune, în reviste, pe rețelele de socializare, toate acestea le putem lua ca exemplu dacă considerarăm că ne este favorabil, dar dacă nu, atunci nu trebuie să însemne sfârșitul autostimei noastre dacă nu reușim să arătăm ca și acele persoane.
Nu toți am avut norocul de a ne crește într-o familie bogată, nu toți am avut norocul să fim născuți într-o țară dezvoltată, nu toți dintre noi am avut norocul să întâlnim oamenii potriviți la momentul potrivit sau să avem relații cu oamenii potriviți și în momentul potrivit, nu toți avem luxul de a putea rămâne acasă și să nu trebuiască să mergem la serviciu, nu toți am avut norocul să obținem jobul perfect și să ne permitem tot ceea ce ne dorim.
Mă gândesc la bărbatul amabil de la restaurant și la actul său. Nu a făcut nimic rău; încerca doar să fie drăguț și amabil.
Actul lui m-a făcut să realizez tot ceea ce scriu, simt și gândesc chiar acum. Un mic gest de la cineva poate declanșa toate aceste emoții, bune și rele.
Un mic gest de la cineva îți poate schimba complet modul de a gândi; lucruri pe care nu le-am luat în considerare niciodată, dar lucruri care se întâmplă zilnic la mii și mii de oameni și acesta este – a fi judecat pur și simplu după felul în care arăți.
Dar dacă am încerca să fim amabili cu toată lumea, fără să facem vreo diferență, indiferent cum ar arăta acea persoana; frumoasă sau urâtă, slabă sau grasă, negru sau alb, femeie sau bărbat, tânăr sau bătrân?
Și tu? Ai simțit vreodată că oamenii te-au tratat diferit doar pentru felul în care arăți?
Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-10/
Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-10/