Povestea asta e pentru voi, mame de pretutindeni!

„Călătorea în fiecare zi pe aceeași rută la serviciul ei. În primele două săptămâni, a observat de câteva ori o femeie care făcea aceeași rută ca și ea: luând autobuzul în aceeași stație și coborând în exact aceeași stație.

Ea a simțit că femeia respectivă, într-un fel, nu știe cum, de ce și din ce cauză, dar îi amintea de propria mamă, mama care, de atâția ani se afla la mii de kilometri distanță de ea.

Femeia era mică de statură, mai mică decât era, peste cincizeci de ani și, probabil, nu prea departe de șaizeci de ani, avea o față foarte amabilă, părul tuns scurt pe un ton vișiniu și forma corpului similară cu cea a mamei sale. Ea a observat că femeia mergea ușor, se putea observa că avea unele probleme de sănătate și șchiopăta în timp ce mergea. A observat că are dificultăți la mers când se cobora din autobuz.

Nu și-a putut explica de ce a observat femeia respectivă și poate că nici nu va putea. Poate din cauza faptului că și-a dat seama că în fiecare zi purta aceleași haine și nu zâmbea niciodată. După primele două săptămâni, a început serviciul la un orar nou. Probabilitățile de a întâlni din nou acea femeie erau extrem de scăzute, aproape inexistente.

Dar ghici ce? Era acolo făcând aceeași rută și începând lucrul la aceeași oră și terminând la aceeași oră. Într-o zi se urcă în autobuz, cu mersul ei lent și șchiopătând, găsește un loc unde și se așează. Femeia s-a uitat la ea și a zâmbit, iar ea a zâmbit înapoi. Se putea vedea cât de obosită era. S-a așezat pe locul liber și a început să se uite pe fereastră.

Care era oare povestea ei? S-a gândit că poate era mamă și era bunică, că ajunsese la o vârstă în care nu era atât de ușor să găsești un loc de muncă și, pentru a-și întreține familia, trebuia să lucreze, în orice găsea. Poate că avea și un soț, dar salariul său nu era suficient pentru a întreține toți membrii familiei, așa că a trebuit să lucreze și ea.

Părea obosită, epuizată, părea tristă, părea că are dureri, fizice și psihice. Totuși, nu arăta ca și cineva ce renunță ușor. Cu mersul ei șchiopătat, dimineața devreme până seara târziu, mergea la muncă, în fiecare zi, pentru a-și ajuta familia.

Ea i-a amintit de propria ei mamă și de celelalte mame care și-au sacrificat viața și sunt gata să-și dea viața, în fiecare zi și în fiecare moment, metaforic și literal pentru copiii lor.

I-a amintit-o de propria ei mamă, care se trezea în fiecare zi la 5:00 dimineața și se întorcea acasă la 17:00 seara, timp de douăzeci și cinci de ani, pentru a putea avea o farfurie cu mâncare pe masă pentru copiii ei. Ajungea acasă și își continua al doilea loc de muncă, acela de mamă, și pregătea mâncarea și tot ce era necesar pentru copii ei. Nu se plângea niciodată că era obosită.

Ea i-a amintit de alte mame care și-au crescut copiii cât au putut ele de bine și au continuat să-și crească și nepoții până când au ajuns să fie adolescenți. Aceasta a fost o slujbă fără sfârșit și aproape niciodată nu au avut timp pentru ele înșiși. Ar găsi energie în fiecare zâmbet pe care îl primeau și nu s-ar plânge niciodată că sunt obosite.

Ea i-a amintit de alte mame care au avut mai multe locuri de muncă în același timp și doar câteva ore de somn pentru a avea suficienți bani să-și țină copiii la școală, astfel încât să aibă șansa unui viitor mai bun. Un viitor mai bun decât ele înșiși au avut. Nu s-ar plânge niciodată că nu mai pot.

Ea i-a amintit de alte mame care au fost abuzate fizic și emoțional, dar nu au îndrăznit să spună nimic pentru a păstra un acoperiș deasupra capului copiilor lor. Au crezut că este mai bine să nu zică nimic și să o păstreze pentru ele înșiși, dar copiii își dau seama când ceva nu este în regulă și când dragostea nu mai este acolo. Ele nu s-ar plânge niciodată că nu mai au putere.

Ea i-a amintit de mamele care au fost nevoite să-și lase copiii în urmă și a merge într-o țară străină, astfel încât să câștige mai mulți bani. Aproape întreaga sumă va fi trimisă înapoi la copii lor, pentru a merge la facultate și pentru a-și putea construi un viitor mai bun. Nu s-ar plânge niciodată că nu mai au putere.

Ea i-a amintit de mame care făceau de tată și mamă. Vor încerca să ofere totul copiilor lor, din punct de vedere financiar și emoțional. Nu s-ar plânge niciodată că au obosit.

Ea i-a amintit de mame care au renunțat la viitorul lor pentru a-și putea crește copiii. Nu s-ar plânge niciodată că viața lor nu le mai aparține, viața lor însemna doar copiii lor.

Toate aceste femei sunt martiri, toate aceste femei sunt eroi, toate aceste femei au superputeri provenind dintr-un loc ascuns cunoscut doar de un suflet de mamă. Toate aceste femei nu obosesc niciodată, toate aceste femei nu se plâng niciodată, toate aceste femei oferă ceea ce este mai bun din sufletul lor fără să aștepte nimic în schimb, iar singurul lucru ce îl așteaptă este gratis și acest lucru se numește iubire.

Nu trebuie să uităm tații, dar asta o să fie cu totul o altă poveste!”

Sunt aici chiar acum, în aceeași zonă a orașului, în aceeași cafenea aglomerată unde oamenii vin, își beau cafeaua și pleacă. În aceeași cafenea în care trec familiile ajung cu copiii lor, în aceeași cafenea unde bunicii își aduc nepoții.

Singurul lucru care are mai multă valoare decât banii este dragostea și respectul pe care îl ai față de tine, în primul rând, și față de ceilalți. Ambele sunt gratuite, dar uneori nu le prețuim la valoarea lor reală.

Iubiți oamenii care merită să fie iubiți, prețuiți oamenii care merită să fie prețuiți, respectați oamenii care merită respectați și ceea ce este mai important decât asta, arată-le acest lucru.

Arată-le că îi iubești, arată-le că ți-a fost dor de ei, pentru că mâine ar putea fi prea târziu. Doar atunci când pierzi ceva, este atunci când apreciezi cel mai mult ceea ce ai avut. Îmi este teamă de acel moment, ca oricare dintre noi, cred.

Care este povestea ta?

Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-23/

Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-23