Nu mai vreau ca lumea mea să se destrame

„Devin din ce în ce mai rece față de el, căutam o modalitate sigură de a-l părăsi și el a devenit din ce în ce mai obsedat de mine. Mi-a fost frică să-l părăsesc. Mi-a promis că nu voi avea pace niciodată dacă plec de lângă el.

Era o persoană inteligentă și știa că ceva, înăuntrul meu a început să se schimbe. M-a dus într-un loc abandonat cu scuza că ne vom plimba lângă plajă. Foarte calm, m-a întrebat dacă am intenția să-l părăsesc? Foarte calm, m-a întrebat dacă mai sunt fericită cu el? Foarte calm, mi-a cerut să îi spun adevărul, ca să vorbim despre ce se întâmplă.

M-am gândit în acel moment că e mai bine să fiu sinceră cu el și poate putem vorbi ca două persoane adulte. L-am crezut, am avut încă o dată încredere în el, mi-aș fi dorit să mă înțeleagă. L-am văzut vorbind atât de calm, încât am izbucnit în plâns și i-am recunoscut că nu pot continua așa.

Nu pot continua să fiu prizonieră în propria mea viață, nu pot accepta o viață așa și nu-mi doresc o așa viață, în care trebuie să merg pe stradă cu capul plecat din cauza geloziei lui. Am recunoscut că nu pot continua să fiu înșelată cu atât de multe femei, am recunoscut că nu îi pot permite să abuzeze în continuare de mine, fizic și psihic.

În moment acela, când a auzit acele cuvinte, am putut observa furia din ochii lui. Am regretat imediat fiecare cuvânt pe care îl spusesem, dar era deja prea târziu.


Îți amintești în prima parte a acestei povești când am menționat că practica boxul? În acel moment, eu eram sacul lui de box.

El a abuzat de slăbiciunea mea până când nu am mai suportat. Era un loc abandonat, așa că țipetele nu erau de niciun ajutor. Speram, mi-aș fi dorit să se oprească, dar un a fost așa. Până nu i-am jurat, în fața unei biserici că nu-l voi părăsi, el nu s-a oprit. M-a amenințat că mă va bate de fiecare dată când mă va vedea dacă nu jur pe cruce.

Mai târziu m-am dus acasă și am încercat să acoper toate vânătăile cu haine lungi și mult machiaj. În timpul verii, a fost îngrozitor, dar mi-a fost frică să merg să vorbesc cu cineva. Mi-a fost frică să le spun părinților mei, temându-mă pentru mine și temându-mă și de ceea ce li se putea întâmpla lor. Cunoștea o mulțime de oameni și nu neapărat persoane bune.

După ce au trecut mai bine de zece ani, încă am coșmaruri cu el cum că mă răpește. Pentru mine, el devine un monstru, trăiam într-un coșmar și nu puteam scăpa de el.

Am început să merg în fiecare săptămână la biserică și să mă rog Domnului să mă ajute să scap de el și să pot duce o viață normală. Ironic, nu-i așa?

M-a făcut să merg cu el oriunde el mergea, să fie mândru cu mine, și să fac tot ce a vrut. A trebuit să-mi mint părinții mei pentru că nu le-am putut spune că sunt împreună cu el. Eram fără nădejde. Mă simțeam lipsită de orice speranță și înfrântă.

Continua să-mi spună de fiecare dată că, dacă decid să-l părăsesc, mă va urmări și mă va tăia pe față, așa că voi rămâne cu o cicatrice pentru toată viața mea și nimeni nu va mai putea să mă iubească vreodată. Continua să-mi spună de fiecare dată când mă vedea că, dacă decid să-l părăsesc, va plăti țigani pentru a le face rău părinților mei, așa nimeni nu va ști că a fost el.

Nu mai puteam suporta acea durere, nu mai puteam suporta acea teamă, acel coșmar în care mă trezeam în fiecare zi. Am adunat curaj de unde am putut și am mers la tatăl meu.

Lumea mea s-a prăbușit în acel moment și i-am povestit tot. Îmi era teamă, eram îngrijorată de ce va urma, nici măcar nu-mi mai amintesc.

Tatăl meu este un om foarte impunător și atunci când el vorbește toată lumea îl ascultă. A mers și a avut o conversație serioasă cu el. După aceea, a avut o altă conversație cu amândoi și m-a întrebat de fața cu el dacă îmi doresc cu adevărat să nu-l mai văd niciodată, dacă chiar îmi doresc ca el să dispară pentru totdeauna din viața mea?

Imediat am răspuns că da, iar el a plecat. Veți crede că acesta este sfârșitul poveștii și a fost cam începutul sfârșitului. În următorii doi ani care aveau să vină, mă urmărea peste tot, îmi punea tot felul de porecle, mă înjura, arunca cu diferite obiecte în mine pe stradă.

După doi ani, am început facultatea și am putut începe o nouă viață departe de el. Dar cicatricile, cele din interior și cele din exterior, sunt încă acolo. Și vor continua să fie acolo până când voi părăsi această lume. ”

Sunt aici chiar acum, continuând această conversație cu respectiva prietenă. Pot spune că am rămas fără cuvinte. Nu am atât de multe lucruri de spus pentru că nu am simțit lucrurile pe care ea le-a simțit, nu am experimentat trauma pe care ea a trăit-o, nu am avut acele sentimente de teamă pentru propria ta viață și viața celor dragi ție.

Văd doar lucrurile din exterior și trebuie să recunosc că sunt impresionată. Sunt impresionată de povestea ei, sunt impresionată de puterea ei de a continua, sunt impresionată de dorința ei de a-și trăi viața așa cum ea își dorește și de a nu fi închisă într-o colivie, sunt impresionată de forța ei, de dorința ei de a avea încă încredere în oameni.

Cu toții facem greșeli în fiecare perioadă a vieții noastre, dar cel mai important lucru este să învățăm ceva din ele și să nu le facem o a doua oară! Toată lumea are dreptul să-și caute fericirea!

Care e povestea ta?

Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-14—part-two/

Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-14–segunda-parte/