Este mai mult o reflecție interioară decât o poveste. . .

După atâta de mult timp, era din nou singură. Într-o țară străină, unde vorbeau o limbă pe care nu o putea înțelege, a decis să închidă un capitol din viața ei și să înceapă unul nou. Singură. Ia luat ceva timp pentru a lua această decizie, dar în cele din urmă a hotărât că este timpul să se termine. Dacă acela a fost momentul potrivit, dacă a fost prea târziu sau prea devreme, este o discuție ce rămâne deschisă, deoarece fiecare va avea o opinie diferită în acest sens. Pentru ea, a fost momentul potrivit, locul potrivit și modul corespunzător de a face acest lucru.

Poate îți este teamă că viața ta s-a terminat sau că nu mai înseamnă nimic, pentru că tot ceea ce cunoșteai a dispărut, tot ceea ce ai construit până acum nu mai există, persoana care ai avut-o alături de tine acum nu mai este.

Poate ai pierdut speranța că vei putea continua, totul s-a destrămat în fața ochilor tăi, toate planurile, toate dorințele, speranțele, visele și întregul univers ce ai creat până în acel moment.

Poate vei crede că acest moment înseamnă sfârșitul și pentru tine, pentru că acum ești singur și te simți pierdut. Dar depinde doar de tine cum vei decide să scrii următoarea poveste.

Pentru unii oameni poate fi sentiment înspăimântător, dar pentru altcineva poate reprezenta libertatea, poate simboliza un nou început, începutul unui nou capitol.

Dar de ce aceste lucruri se întâmplă tot mai des? De ce uneori este atât de greu sau aproape imposibil să renunțăm la ceva sau cineva ce cunoaștem de atâta timp? De ce ne este atât de frică de necunoscut, de singurătate? De ce o asociem imediat ca fiind ceva negativ?

De ce ne este atât de frică să ieșim din zona noastră de confort și să explorăm situații noi, să vizităm destinații necunoscute și să întâlnim oameni noi? Dacă nu amplificăm zona noastră de confort și nu ieșim să facem un pas în afară, vom rămâne mereu blocați în același loc, cu aceleași persoane și în aceleași situații.

Asta nu înseamnă că ar trebui să înlocuim oamenii care sunt prezenți în viața noastră, dar dacă nu explorăm, nu putem descoperi mai mult decât ceea ce cunoaștem deja. Dacă nu suntem curioși să călătorim, să ne deschidem la minte, să ne aventurăm în situații și să trăim experiențe noi, atunci nu o să progresăm în niciun fel. În orice etapă a vieții noastre, de la bebeluș la copil, de la copil la adolescent, de la adolescent la adult, de la adult la bătrân, vom avea alături diferite persoane lângă noi, dar acest lucru nu înseamnă că toți ne vor rămâne alături pe tot parcursul vieții.

Toți ajung cu un scop în viată noastră și ne părăsesc tot cu un scop, și de la toate aceste persoane vom învăța ceva, într-un fel sau altul.

Mă întreb doar dacă relațiile pot fi autentice, dacă pot fi reale. Iubim pe cineva doar pentru că putem iubi sau pentru că simțim nevoia de a iubi pe cineva?

Este într-adevăr dragostea cea care unește oamenii sau este pur și simplu confortul pe care o persoană îl simte știind că nu este singură? Știind că își poate împărtăși grijile, știind că își pot împărți facturile, știind că vor împărți biletele pentru concediu, că nu vor merge singuri în vacanță, știind că vor împărți responsabilitățile acasă, curățenia, gătitul, fiind pur și simplu conștienți de faptul că nu sunt singuri, toate acestea reprezintă un sentiment reconfortant.

De ce există încă o mulțime de cupluri nefericite care își văd partenerul doar ca pe un prieten, dar totuși, nu se decid să încheie relația? Ei simt deja că acea scânteie și atracție ce exista la început a dispărut, dar vor continua să se prefacă. În primul rând, ei se vor preface pentru ei înșiși, iar apoi în fața celorlalți.

De ce unii oameni aleg să fie într-o relație toxică, mai degrabă decât să fie singuri? De ce ne este atât de frică de singurătate? De ce ezităm să facem lucruri de unul singur? De ce ne este rușine până și să mergem să bem o cafea singuri, ne simțim straniu?

Dacă noi, ca și persoane, nu suntem capabili să fim fericiți cu noi înșine, atunci cum vom putea face o altă persoană fericită? Cum o să putem oferi tot ce este mai bun din noi dacă nici măcar nu ne cunoaștem pe noi înșine? Cum am putea fi în stare, dacă nici măcar nu suntem conștienți de ceea ce ne face fericiți sau de ceea ce ne face nefericiți?

Viața este ca și o oglindă, reflectează felul în care te uiți în ea. Te uiți în ea cu teamă, singurul lucru care o să reflecteze o să fie teama. Te uiți cu mânie și nesiguranță de sine, o să reflecteze înapoi aceleași atitudini și sentimente.

De ce unii oameni preferă să înșele decât să găsească curajul de a se așeza, de a avea o conversație și să decidă dacă încă există ceva ce se poate repara sau recupera, să vadă dacă încă există vreun viitor împreună, iar dacă nu, să găsească curajul de a recunoaște că s-a terminat?

De ce?

Este într-adevăr pentru că nu vrem să rănim persoana de lângă noi sau e doar din cauza faptului că suntem egoiști?

E oare pentru că nu suntem mulțumiți de job-ul pe care îl avem, dar cel puțin avem pe cineva care să ne asculte problemele?

E oare pentru că nu suntem mulțumiți de corpul nostru, dar cel puțin avem pe cineva care ne iubește așa cum suntem și care s-a obișnuit cu noi?

E oare pentru că avem un conflict cu un familiar, dar cel puțin avem pe cineva care am ales să facă parte din familia noastră?

E oare pentru că nu avem atât de mulți prieteni sau nu avem o viață socială foarte activă, dar cel puțin avem pe cineva cu care putem ieși și să bem ceva ori de câte ori simțim nevoia?

E oare pentru că pentru că ne este frică de ceea ce ar putea și de ceea ce vor spune ceilalți? Deoarece oamenii vor vorbi, nu contează ce vei decide să faci cu viața ta. Și dacă vorbesc, înseamnă că le pasă, așa că lăsați-i să vorbească!

De ce este atât de greu și aproape imposibil uneori să fim sinceri cu noi înșine? Dacă nu putem fi sinceri și să decidem ce este cel mai bine pentru noi, cine o va face? Nimeni!

Într-un scenariu perfect, prietenii și familia vor fi acolo pentru a ne sprijini. Și asta e de tot ceea ce ai nevoie în viață, sprijinul oamenilor pe care îi iubești, nu contează cât de nebune ar putea fi ideile, visele sau deciziile tale. Vor fi acolo să te susțină și să nu te critice.

Dar nu îndrăzni să lași cheia fericirii tale în buzunarul altcuiva. Ești singurul responsabil pentru deciziile tale; tu ești răspunzător de consecințele actelor tale și ar trebui întotdeauna, indiferent de situație, să iei decizii pe care tu consideri că te-ar putea face fericit.


Nu te poți baza pe destin sau oameni, pentru a-ți oferi ceea ce tu crezi că viată îți poate datora. Dacă alegi să faci asta, ia un loc și savurează așteptarea. Va trece mult timp și în toată perioada asta, viața va trece pe lângă tine.

Îndrăznește să faci un pas către necunoscut, caută, experimentează, închide capitole, deschide capitole noi, și trăiește-ți viată așa cum consideri că ai putea fi mai fericit.

Fericirea simbolizează momente în viață. Momente pe care le împărtășești cu oamenii pe care îi iubești, în locurile care îți plac, cu lucrurile ce îți oferă plăcere și pace interioară și acele lucruri ce îți aduc un zâmbet pe față.

După părerea mea, asta este tot ceea de ce avem nevoie în viață!

Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-5/

Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-5/