Mă rog pentru un alt început și doresc un alt sfârșit . . .

„Schițele mele sunt peste tot, și asta pentru că nu avem o masă, sau cel puțin nu am voie să o folosesc pentru a desena. Munca mea de câteva săptămâni e pierdută acum și mama stă în fața mea, călcând pe foile mele cu schițe și țipând de ce nu merg la muncă pentru a aduce bani în casă? Îmi reproșează de ce nu sunt ca fratele meu care are grijă de familie, câștigă bani cu Dumnezeu știe ce. Fratele meu acela care deja a fost o dată la închisoare și poate va merge din nou, fratele meu acela care nu își respectă iubita și o înșeală ori de câte ori are avea ocazia, fratele acela care are un copil cu alta fiind căsătorit deja. Acest tip de persoană ea mi-l oferă ca și exemplu de urmat.

Mereu a țipat la mine că nu sunt bun de nimic și că sunt homosexual deoarece nu mă vede niciodată cu nicio fată. Nu sunt ca frații mei cu mulți bani și femei. Nu sunt deloc ca ei.

Dar cum am ajuns aici?

Sunt acel băiețel pe care mama lui l-a lăsat în urmă atunci când a plecat din țară pentru a căuta un viitor mai bun. Sunt acel băiat pe care l-a lăsat cu mătușa și bunicul lui pentru că a considerat că e un mediu sigur, că o să aibă grijă de mine, dar s-a întâmplat exact opusul și ei au abuzat fizic și verbal de mine și mi-au luat toți banii.

Strigam pe dinăuntru ca cineva să mă ajute și singura persoană care m-ar fi putut salva era mama, dar nu era acolo și nu se va mai întoarce niciodată. Văzând că nu primesc niciun sprijin de la oamenii care ar fi trebuit să mă protejeze, am început să fiu foarte introvertit și să nu am încredere în nimeni.

Și încă fac acest lucru, încât devine aproape imposibil să mă deschid în fața cuiva. Dar atunci, s-a întâmplat ceva.

Mama mea a reușit, după ce a cochetat cu un tip și l-a păcălit să-i dea bani, să îmi cumpere un bilet de avion ca să mă aducă la ea. Eram într-o țară străină, unde nu puteam să vorbesc sau să înțeleg limba și nu aveam prieteni. Un copil de 12 ani, fără prieteni.

Dar apoi am văzut-o în mijlocul clasei – profesoara mea. Nu am văzut niciodată o persoană așa amabilă ca și ea.

În acea vreme, acum câțiva ani, am simțit că sunt eu singur împotriva tuturor, împotriva profesorilor, împotriva colegilor de clasă, a oamenilor de pe stradă, a oricărui străin care mă privea cu suspiciune. Eram furios și incapabil să înțeleg lumea în care trăiam. Nu puteam să comunic, nu aveam încredere în nimeni.

Limba era o bariera așa că eram într-o continuă luptă, și singurul mod de a mă apăra era să fiu violent față de colegii care mă batjocoreau și să fiu revoltat față de  profesori, îmi era teamă să comunic cu ei, teamă de a nu fi înțeles. Am intrat în multe probleme în perioada respectivă și mi-am făcut o reputație proastă.

Ea a  fost acolo pe tot parcursul acestor ani. Ea era responsabilă pentru copiii de la școală care aveau astfel de probleme de comportament și pentru elevii cărora le era greu să aprobe unele materii. A fost un mentor și a fost mereu implicată într-o mulțime de activități școlare, așa că am fost obligat de circumstanțe să petrec mult timp cu ea și să am ajuns, foarte încet, să am suficientă încredere în ea încât să am curajul să vorbesc despre ceea ce se întâmpla acasă.

Voi  primi de la această persoană acea dragoste și atenție maternă pe care nu am primit-o niciodată de la propria mamă. Ea va fi mereu acolo să mă ajute și să aibă grijă de mine.

Ea însăși era mamă, și mai târziu voi afla că și profesoara mea a fost rebelă când era adolescentă și, din această cauză, a putut să creeze o legătură așa specială cu copiii de la școală care au avut probleme. Avea o fată, mai în vârstă decât mine. Nu am avut niciodată o soră, așa că întotdeauna am vrut să o impresionez. Nu am primit niciodată acest fel de dragoste de la nimeni așa că îmi era mereu teamă să nu fac ceva greșit și să o pierd.

Îmi amintesc o dată când mama a decis să nu îmi mai dea nimic de mâncare pentru că nu aduceam bani acasă. Nu am vrut să renunț la școală și să merg la serviciu. Ce viitor aș fi avut atunci? Eram doar un copil.

Profesoara mea m-a invitat să iau masa de prânz cu ea și a fost ca și cum s-a întâmplat o minune. Îmi era atât de foame. Când am ajuns, fiica ei era și ea acolo. Nu știam asta. Îmi era teamă că nu o îi placă de mine. Nu puteam risca să pierd contactul cu profesoara mea sau să o dezamăgesc în vreun fel. Era singura care simțeam că mă iubește. Eram atât de panicat că nu o să-i placă de mine fiicei ei, încât am plecat fără să mănânc nimic. Îmi era atât de foame, însă nu puteam risca să-i dezamăgesc pe acești oameni. Aș fi dat orice să încerc mâncarea ce o pregătise.

Într-o altă ocazie am fost împreună cu profesoara mea, prietenii dânsei și fiica ei la un concert. După câteva minute, ea m-a invitat să mergem la o înghețată. A fost la fel de drăguță ca și mama ei cu mine.

Ea era amabilă ca să mă simt eu confortabil. Abia puteam articula vreun cuvânt, iar ea abia mă putea auzi atunci când ziceam ceva. Îmi spunea că sunt o persoană bună și că oamenii trebuie să mă cunoască, că nu ar trebui să îmi fie teamă. Tremuram complet. Nu știe de unde vin? Nu valorez nimic. Nu am putut, m-am simțit atât de rușinat și am crezut că nu mă place. Am avut un atac de panică și am fugit. Profesoara meu mă va urî.

Dar nu a fost așa. Ea era încă acolo pentru mine, tratându-mă ca pe un fiu pe care nu l-a avut niciodată.

Când am început să merg la liceu, ea va fi cea care se va ocupa de mine. M-am schimbat cu timpul pentru că ea a fost întotdeauna acolo pentru a mă sprijini și îndruma, și acum profesorii mă iubeau. Am primit chiar și o diplomă de merit și o bursă pentru a plăti lucrurile necesare de la liceu. Acel copil rebel a reușit să câștige ceva.

După ce a vorbit cu mama și s-a oferit să ajute, mama a scăpat de această responsabilitate – un copil la școală. Mama nu a mers niciodată la școală nici nu a avut vreun interes să se educe.

Profesoara mea va merge cu mine la spital atunci când voi avea nevoie de ochelari și va face tot posibilul să îi primesc gratuit. Mama nu mi-ar fi dat niciodată banii. Ea va avea grijă ca eu să învăț. Va veni să verifice cu profesorii pentru a vedea cum mă descurc. Dacă aș fi avut probleme la o materie, îmi va găsi un profesor particular care să-mi dea ore extra.

Această femeie a fost și este încă un înger, atât de amabilă și prietenoasă cu toată lumea și avea prieteni peste tot. Ea va încerca să mă ajute să intru în armată, în acest fel, voi avea un acoperiș deasupra capului și voi putea să îmi continui studiile. Dar nu trecut toate examenele. Poate mama are dreptate și nu valorez nimic.

Și acum stau aici, cu mama urlând la mine și pășind peste schițele mele. Aș dori să-i spun că vreau să studiez arhitectura, dar știu că nu mă va susține niciodată. Nu te îngrijora, mama! Într-o zi voi putea să-ți dau datorită job-ului meu de la Mc Donald‘s, banii pe care îi ceri și poate atunci, doar atunci, poate mă vei iubi!”

Stau aici și scriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi. Nu este povestea mea, ci povestea unei prietene. Fiica acestei profesoare speciale este prietena mea și a împărtășit această poveste cu mine și a acceptat să o fac publică.

Am încercat și, cu siguranță am eșuat să spun povestea prin ochii lui, punându-mă în locul adolescentului care visează să fie arhitect, adolescentul cu o stimă de sine foarte scăzută și fără încredere în sine, care nu are niciun sprijin din partea familia lui, dar mulțumind lui Dumnezeu, a găsit străini care să-l ajute.

Aceasta poate fi și povestea ta, povestea tuturor!

Întrebarea mea cu privire la subiectul acesta este că, înțeleg perfect că toți venim din țări diferite, culturi diferite, și medii diferite, dar cum este posibil, încă, ca în zilele noastre, cu tot accesul la tehnologie și informații, să fie atât de greu sau aproape imposibil pentru unii oameni să facă diferența dintre bine și rău?

Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-8/

Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-8/