Modele de urmat în viață
„ Era o fetiță, încă foarte tânără și habar n-avea ce îi pregătise viitorul. Nu avea nici cea mai mică idee despre ceea ce vrea să realizeze în viață, sau cel puțin nu încă. Ea va descoperi asta pe parcursul călătoriei sale. Universul în care trăia era unul foarte mic, deci puterea ei de imaginație era, de asemenea, limitată. Pe parcursul călătoriei sale, cu cât descoperea mai multe, cu atât visele și obiectivele ei devin din ce în ce mai mari.
Când ești copil, vei lua, în primul rând, părinții ca și referință. Dacă părinții tăi au o relație bună, se iubesc și trăiești într-o casă plină de iubire, vei avea tendința să îți dorești același lucru și în viața ta personală.
Dacă provii dintr-o familie în care părinții s-au separat și nu ai o referință pozitivă, problemele în viața ta personală vor începe să apară, mai devreme sau mai târziu. A observat probleme cu ea însăși și cum trecutul ei a provocat complicații cu oamenii pe care i-a întâlnit pe parcursul călătoriei sale, în diferite etape ale vieții ei.
Dacă provii dintr-o familie în care părinții obișnuiau să se certe foarte mult și uneori situația escala, vei avea tendința să folosești acest lucru ca și un exemplu a ceea ce nu ar trebui să ai sau a ceea ce nu ar trebui să accepți în viața ta. Acesta va fi ceva pe care, chiar dacă dorești din greu să-l uiți, îți va folosi în continuare ca și referință a modului în care un bărbat ar trebui să trateze o femeie și viceversa.
Așa cum am menționat anterior, părinții vor fi o referință pentru tine, într-un fel pozitiv sau negativ, iar acest lucru te poate forma ca și persoana ce dorești să fii sau care nu dorești să ajungi. Acest fapt va defini persoanele pe care dorești să le ai alături și, de asemenea, persoanele pe care decizi că nu vrei să le ai făcând parte din viața ta, deoarece îți aduc mult prea multe amintiri ale unui trecut care încă te face să tremuri doar gândindu-te la el.
O soră, dragostea ei, comportamentul ei, propria familie atunci când are una, te vor ajuta, de asemenea, să ai o referință despre cum ar trebui să fie o familie. Dacă provii dintr-o familie destrămată, ei vor fi un exemplu de cum ar trebui să arate un cămin cald, cum ar trebui să fie crescuți copiii, cum ar trebui să se sprijine reciproc, indiferent de situație, cum se oferă dragoste și afecțiune fără a aștepta nimic în schimb.
Vei vedea cum o persoană este capabilă să construiască ceva complet diferit de ceea ce a trăit în copilăria ei, cum totul este posibil și văzând acest lucru vei vedea că totul, absolut totul se poate realiza. Vei vedea că totul depinde de tine să schimbi ceva în viață și cum e posibil să nu permiți ca trecutul să se repete, cum poți evita ca fantasmele trecutului să revină și să te bântuie atunci când ai ocazia să construiești ceva diferit.
Vei vedea o soră care se luptă să realizeze ceva diferit, vei vedea o soră capabilă să-și realizeze visele și să-și permită să viseze chiar mai departe decât atât. Vei vedea o soră care și-a acceptat trecutul și este dornică să-și construiască un viitor frumos.
Această soră sau aceste surori vor fi o referință a ceea ce vrei și a ceea nu vrei să ai în viața ta. Fără să vrem, comparăm lucrurile ce se întâmplă în viața noastră și cel mai apropiat referent este întotdeauna familia noastră, la bine și la rău.
Un frate, dragostea lui frățească, protecția față de tine și față de propria familie, lupta sa pentru a realiza ceva și pentru a oferi suficient familiei sale, lupta sa de a uita trecutul și de a merge mai departe, modul său de a se comporta cu partenera sa, de asemenea, te va ajută să ai o referință despre cum ar trebui să fie o familie, despre cum ar trebui să se comporte un bărbat cu o femeie.
Vei admira curajul pe care îl are. Îi vei admira caracterul, vei admira pozitivitatea pe care o are în cele mai grele situații și îi vei admira voința de a iubi în ciuda tuturor barierelor pe care ni le aduce viața în timpul călătoriei noastre.
Vei vedea o persoană care nu vrea să renunțe și nu va renunța, vei vedea o persoană care este întotdeauna acolo pentru oamenii care au cel mai mult nevoie de el și e mereu dispus să ajute pe oricine în drumul său, în ciuda a tot ce s-a întâmplat în trecut. Apreciază că încă are putere să fie acolo și are șansa de a-și construi un viitor mai bun pentru el și pentru oamenii de care lui îi pasă.
Acest frate sau acești frați vor fi, de asemenea, un exemplu în viața ta și depinde doar de tine să decizi cu ce vrei să rămâi și să aplici în propria viață. Vrei să iei lucrurile care sunt utile sau vrei să iei lucrurile care nu te ajută cu nimic?”
Sunt aici chiar acum, într-o cafea aglomerată, ascultând cum ploaia cade. Afară e frig, dar nu e deloc frig în inima mea. Mă simt mai mult decât binecuvântată cu familia pe care o am. Mi-am dat seama, de foarte puțin timp, că provin dintr-o familie uimitoare.
Am menționat o perioadă scurtă de timp pentru că atunci când ești tânăr, când ești copil, nu te oprești să te gândești la aceste lucruri, cât de importantă este o familie, însă odată ce ești departe de oamenii care te-au văzut devenind adult și este din ce în ce mai greu să mergi la ei și să îi îmbrățișezi, este atunci când îți dai seama cât de dor îți este de ei și cât de importanți au fost și sunt în viața ta.
Fiecare persoană, începând cu părinții și terminând cu prietenii și chiar cu străinii pe care îi poți vedea mergând pe stradă, te formează în persoana care ești astăzi.
Toată lumea poate fi folosită ca și un model de urmat pentru a putea deveni persoana ce dorești sau nu dorești să fii, toți te pot învăța pe cine dorești cu adevărat să ai sau să nu ai alături de tine. Tot ce trebuie să faci este să observi și să apreciezi micile detalii – te pot învăța mai mult decât ți-ai fi imaginat vreodată.
Care e povestea ta?
Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-27
Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-27
דירות דיסקרטיות בראשון לציון - israel night club
I was excited to uncover this website. I need to to thank you for ones time for this particularly fantastic read!! I definitely really liked every part of it and i also have you bookmarked to look at new things in your site.
נערות ליווי במרכז
I must thank you for the efforts you have put in writing this website. Im hoping to view the same high-grade content by you in the future as well. In fact, your creative writing abilities has encouraged me to get my very own website now 😉