Începuturile nu ar trebui să te sperie

„A ajuns în Portugalia. Era singură, la aeroport, așteptând să vină după ea. Ajung târziu, se gândi ea! Nu este un început bun, ei știau exact când zborul ei va sosi. Încerca să se convingă singură să nu gândească negativ, dar era foarte greu după ce lăsase în urmă tot ceea ce cunoștea, toți prietenii ei și toată viața pe care o construise în ultimii șase ani.

În cele din urmă, au ajuns! Se simțea ușurată și în același timp emoționată și foarte curioasă. Au adus-o în apartamentul ei. Acolo se presupunea că o să-și petreacă următoarele săptămâni, următoarele luni sau poate chiar următorii ani. La început s-a gândit să rămână acolo un an, dar nu poți plănui niciodată, nu-i așa?

Următoarele zile au trecut imediat și va încerca să meargă să se plimbe fără o noțiune a timpului pentru a cunoaște zona în care locuia. Nu știe dacă era ghinion, dar a trecut doar pe lângă cartiere cu renume rău. Fii pozitivă, și-ar repeta. Ea ar începe să lucreze într-o luni. Era fericită în privința asta. Nu era genul de persoana care să caute în mod necesar prietenii la locul de muncă, dar dacă avea să se întâmple, s-ar fi bucurat.

Ea a fost dezamăgită când a ajuns la birou. În acel moment a început să-și pună la îndoială decizia de a veni acolo și de a-și lăsa în urmă prietenii înapoi acasă. Știa că nu era o lașă și cel puțin va încerca. Se va descurca cumva timp de șase luni sau chiar un an. Ea și-a stabilit o limită în acel moment- un an de zile. Dacă într-un an nu se va răzgândi, se va întoarce în Germania.

Ziua ei de naștere urma să fie în câteva săptămâni. A devenit foarte nostalgică și îi era dor de confortul pe care l-a avut înainte de a veni aici: casa ei, locul de muncă anterior, toate locurile pe care le cunoștea și cel mai important, prietenii ei. Ea își sărbătorea întotdeauna ziua de naștere într-un grup mare de prieteni și acum singura persoană pe care o avea era ea însăși. Încerca să se bucure, dar era greu. Nu putea pune distanță între trecutul ei recent și noua ei normalitate.

Dar timpul zboară și săptămânile trec, și lunile trec de asemenea și deja un an e pe sfârșite. A fost un an foarte intens, plin de lucruri pozitive și încărcat de momente dificile ce a fost destul de greu să treacă peste ele. Aceasta va fi însă o cu totul altă poveste.

Și-a dat seama, după ce a lucrat acolo aproape un an, că modul în care o tratau, modul în care îi tratau pe oameni în general, nu era cel mai corect. Și încet, încet, dorința de a schimba ceva a luat formă și a fost mai intensă cu zilele ce treceau. Nu a vrut să se închidă într-un birou, cu oameni care erau considerați doar niște numere și nu persoane, ea însăși fiind considerată doar un număr și neavând dreptul de a-și spune părerea sau, dacă ar spune-o, nimeni nu o asculta. Era ca Don Quijote ce luptă împotriva morilor de vânt.

Nu a reușit să găsească un răspuns la toate acestea. Nu se putea convinge pe ea însăși să rămână în acea rutină plictisitoare. De ce? Pentru un salariu la sfârșitul lunii? Chiar merita efortul? A început să caute o alternativă. Și-a promis că în ziua în care va putea găsi ceva mai bun, va renunța la serviciu său și va continua pe drumul ei.

Ea a realizat cu mult timp în urmă, că se îndrăgostise de acea frumoasă țară, iar prezentul și viitorul ei sunt deocamdată acolo. Până la altă schimbare (zâmbind).

Voia să călătorească, voia să simtă că face o schimbare în viața ei și în viața altora, voia să se simtă liberă și să exploreze locuri și să exploreze oameni. Nu se temea. Se obișnuise să lase totul în urmă și să înceapă de la zero.

Se întâmplă totul dintr-un motiv, cu un motiv? Ești tu cel care decide destinul și viitorul tău sau destinul este cel care decide pentru tine? Poate că vrem doar să credem că suntem conștienți de deciziile pe care le luăm, dar, în final, poate că urmăm direcția vântului cum de asemenea urmează o frunză căzută, când vremea devine mai rece atunci când toamna vine și schimbăm anotimpul și frunzele cad, lăsând loc unor frunze noi pentru a crește atunci când sezonul se schimbă din nou.

Înainte de sosirea toamnei, încă în căldura verii, și-a făcut bagajele, și-a vizitat toți prietenii, și-a petrecut tot timpul cu ei și a împărtășit râsete și îmbrățișări și a spus la revedere cu sentimente amestecate, așteptând cu nerăbdare noua aventură, dar cu tristețe în inimă, pentru că îi păsa cu adevărat de acei oameni frumoși.

Fiind conștientă de faptul că nu îi va vedea în următoarele șase luni, era greu de acceptat, dar știa că nu contează ce o să fie, va reveni mereu acolo. Locul acela devenise casa ei.

Aștepta cu nerăbdare, foarte curioasă această nouă aventură și un mediu complet necunoscut – marea și frumusețea ei o așteptau.”

Sunt aici chiar acum, într-un colț al camerei mele, ascultând mașinile care trec. Astăzi nu am putut fi afară.

Când îmi amintesc toate acestea și felul în care vedeam lucrurile la începutul călătoriei mele aici, toate lucrurile așa de negative, toate rele, și cum le văd acum și doar prin faptul că pot numi acest loc „casă” este uimitor cum lucrurile se pot schimba.

Sunt mândră că nu m-am oprit din a descoperi, că am putut să renunț la job și să merg spre necunoscut, că am putut fi din nou singură, fără prieteni, pentru a putea experimenta situații noi și a vedea unde îmi sunt limitele. Nu are sens să fii într-un loc în care simți că nu aparții, cu oameni care nu-ți sunt neapărat simpatici, făcând ceva ce nu-ți place să faci, doar pentru a avea o sumă transferată la sfârșitul lunii în contul tău bancar.

Situațiile nu sunt rele, depinde doar de perspectiva din care te uiți. Oamenii nu sunt răi, depinde doar de cât de vulnerabil ești în momentul în care îi întâlnești. Necunoscutul nu trebuie să fie ceva negativ și, în necunoscut, poți trăi cele mai fericite momente din viața ta, trebuie doar să găsești curajul să mergi în direcția respectivă – nu știi niciodată ce te așteaptă!

Care este povestea ta?

Versiunea în engleză: https://journeywithmada.com/story-nr-25/

Versiunea în spaniolă: https://journeywithmada.com/historia-nr-25/